Subiectul oficial – Ofițer psiholog – trecerea agenților în corpul ofițerilor, Penitenciarul Ploiești, iulie 2025, varianta 1
Proba scrisă pentru postul de ofițer psiholog (Penitenciarul Ploiești (centru de concurs pentru penitenciarele Botoșani, Codlea, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Oradea, Tulcea și Penitenciarul Spital București-Jilava)): 8 subiecte cu răspuns deschis (9 puncte + 1 din oficiu), transcrise din baremul publicat, cu răspunsul așteptat din barem. Barem de corectare nr. 38032/PPPH/11.07.2025 (Anunțul de concurs nr. 53075/30.12.2024); 9 puncte din subiecte + 1 punct din oficiu.
Structura testului
- Subiecte cu răspuns deschis
- 8
- Punctaj
- 9 + 1 din oficiu
- Timp de lucru
- 180 de minute
- Nota minimă
- 7
Subiectele sunt în ordinea din testul original. Baremul oficial, cu răspunsul așteptat pentru fiecare subiect, îl vezi în aplicație, la studiu.
Subiectele
Subiectul 1 · 1 punct
Enumerați oricare cinci situații în care raporturile de serviciu ale polițiștilor de penitenciare încetează, conform art. 133 din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare.
Subiectul 2 · 1 punct
Enumerați tipurile de sancțiuni aplicabile psihologilor cu drept de liberă practică care încalcă prevederile legale, conform art. 54 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România.
Subiectul 3 · 0,75 puncte
Conform art. 55 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precizați situațiile în care încetează refuzul de hrană al persoanei condamnate.
Subiectul 4 · 1 punct
Analizați cazurile de mai jos și precizați, pentru fiecare situație în parte, regimul de executare a pedepselor privative de libertate care se aplică inițial, conform Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1) și (2), art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (1) și art. 38 alin. (1)).
a) Deținutul P.C., în vârstă de 45 de ani, condamnat definitiv la 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, este încadrat în gradul I de invaliditate.
b) Deținuta A.B., în vârstă de 32 de ani, văduvă, fără antecedente penale, este condamnată la 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
c) Deținutul F.E., în vârstă de 22 de ani, cunoscut cu antecedente penale, este condamnat la 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
d) Deținutul C.G., în vârstă de 31 de ani, fără antecedente penale, este condamnat la 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.Subiectul 5 · 1,25 puncte
Definiți programul de asistență psihologică specifică și enumerați categoriile de deținuți cărora li se adresează, conform art. 162 și art. 163 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1322/C/2017.
Subiectul 6 · 0,5 puncte
Definiți consilierea psihologică, conform art. 169 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1322/C/2017.
Subiectul 7 · 1 punct
Deținutul T.A., în vârstă de 38 de ani, a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 16 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de omor. În legătură cu comportamentul infracțional, acesta relatează că nu își poate aminti nimic din cele întâmplate, deoarece se afla sub influența substanțelor psihoactive (cocaină) la momentul comiterii faptei. În urma evaluării psihologice au fost identificate aspecte relevante privind istoricul de consum de droguri: în ultimul an a consumat droguri în mod recurent, fiind nevoie de creșterea cantității pentru obținerea stării dorite, și afirmă că resimte prezența unei dorințe intense de a consuma substanțe care să-l stimuleze și să-i ofere o stare euforică.
a) Indicați tipul de tulburare psihică în care poate fi încadrată persoana, conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5);
b) Enumerați cel puțin patru comorbidități care sunt frecvent asociate cu tulburarea identificată la lit. a), conform DSM-5;
c) Indicați demersul de intervenție psihologică specifică ce răspunde nevoilor și riscurilor identificate cu ocazia evaluării psihologice, conform art. 163 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1322/C/2017.Subiectul 8 · 2,5 puncte
Deținutul V.P., în vârstă de 35 de ani, este încarcerat pentru comiterea infracțiunii de viol. Nu este cunoscut cu antecedente penale. Deținutul este evaluat psihologic în vederea analizării în comisia de schimbare a regimului de executare a pedepsei privative de libertate.
În cadrul sesiunii de evaluare, se prezintă într-o ținută îngrijită, parfumat, iar la nivel non-verbal urmărește să obțină admirație din partea specialistului. Afirmă că nu este căsătorit, dar a avut mai multe relații de concubinaj: „nu am întâlnit nicio femeie potrivită cu care aș putea să îmi întemeiez o familie și care să îmi ofere o dragoste ideală”. Se consideră victima unei „înscenări bine puse la punct” și susține că a fost dorit de către victimă, aceasta transmițându-i în repetate rânduri că este un bărbat atrăgător. Își exprimă convingerea că femeia nu ar fi avut parte de cineva de nivelul lui în alt context și că oricine ar fi făcut la fel în locul lui, doar că alții sunt mai ipocriți. De asemenea, apreciază că victima a urmărit prin denunț obținerea unor avantaje, având în vedere că el provine dintr-o familie specială, cu o situație economică deosebită și statut social înalt. Are conflicte frecvente în camera de deținere cu ceilalți colegi și solicită să fie mutat, susținând că nu are ce căuta cu astfel de persoane.
Reclamă că administrația penitenciarului nu respectă prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 cu referire la cazarea deținuților în funcție de compatibilitățile intelectuale și preocupările culturale.
A fost repartizat la activități de curățenie în cadrul secției, însă a refuzat, afirmând că el „nu este sluga nimănui”, iar în penitenciar sunt alți deținuți care fac curățenie în locul lui.
a) Identificați tulburarea de personalitate, conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5).
b) Prezentați criteriile de diagnostic ale tulburării identificate la punctul a), conform DSM-5.
c) Recomandați două demersuri de intervenție, din care un demers structurat de asistență psihologică specifică, în care ar putea fi inclus deținutul, ținând cont de elementele surprinse în evaluare și de prioritizarea intervenției, conform Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1322/C/2017.
d) Precizați care sunt aspectele vizate de programul de asistență psihologică generală, conform art. 164 din același regulament.
Documente și rezultate
Publicat pe platformă: 5 noiembrie 2026
Începe pregătirea chiar azi
Rezolvă grile pe capitole, repetă greșelile și urmărește-ți progresul până în ziua examenului.