Subiectul oficial – Ofițer achiziții publice – Centrul Educativ Buziaș (concursul ANP pentru 57 de posturi), aprilie 2024, varianta 1
Proba scrisă pentru postul de ofițer achiziții publice (Centrul Educativ Buziaș (unitate organizatoare)): 8 subiecte cu răspuns deschis (9 puncte + 1 din oficiu), transcrise din baremul publicat, cu răspunsul așteptat din barem. Barem de evaluare și notare (17.04.2024); 9 puncte din subiecte + 1 punct din oficiu. Baremul reproduce la subiectele 2 și 3 forme mai vechi ale art. 104 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 20 din Normele aprobate prin HG nr. 395/2016; formele la zi sunt arătate în note.
Structura testului
- Subiecte cu răspuns deschis
- 8
- Punctaj
- 9 + 1 din oficiu
- Timp de lucru
- 180 de minute
- Nota minimă
- 7
Subiectele sunt în ordinea din testul original. Baremul oficial, cu răspunsul așteptat pentru fiecare subiect, îl vezi în aplicație, la studiu.
Subiectele
Subiectul 1 · 1 punct
Precizați termenele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în care persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Subiectul 2 · 1,2 puncte
Precizați care sunt cazurile, conform art. 104 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în care autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractelor de achiziții publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii.
Subiectul 3 · 0,6 puncte
Enumerați din ce este alcătuită documentația de atribuire, conform art. 20 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016.
Subiectul 4 · 0,6 puncte
Precizați aspectele în funcție de care autoritatea contractantă alege procedura de atribuire, prevăzute la art. 17 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016.
Subiectul 5 · 0,7 puncte
Enumerați principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, conform art. 2 din Codul deontologic aprobat prin OMJ nr. 2794/C/2004.
Subiectul 6 · 1 punct
Precizați 4 (patru) situații prevăzute la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în care autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru orice operator economic.
Subiectul 7 · 0,9 puncte
Care sunt situațiile în care polițiștii de penitenciare sunt în conflict de interese, conform art. 121 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare?
Subiectul 8 · 3 puncte
Centrul Educativ Buziaș intenționează să atribuie în anul 2024 contracte de achiziție publică pentru următoarele produse:
- pâine – 100.000 kg, la prețul estimat de 3 lei/kg fără TVA;
- calculator all-in-one – 5 bucăți, la prețul estimat de 5.000 lei/buc. fără TVA;
- hârtie igienică – 100.000 buc., la prețul estimat de 5 lei/buc. fără TVA;
- ceapă – 20.000 kg, la prețul estimat de 5 lei/kg fără TVA;
- tablete – 10 bucăți, la prețul estimat de 300 lei/buc. fără TVA;
- săpun – 1.000 bucăți, la prețul estimat de 10 lei/buc. fără TVA;
- cartofi – 90.000 kg, la prețul estimat de 3 lei/kg fără TVA.
Cerințe:
a) Calculați valorile estimate ale achiziției/achizițiilor, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 98/2016, și stabiliți procedura de atribuire/modalitatea de achiziție aplicabilă pentru atribuirea contractelor de furnizare a produselor menționate.
b) Calculați cuantumul maxim al garanției de participare prevăzut de Legea nr. 98/2016 pe care autoritatea contractantă are dreptul să o solicite în cazul procedurilor/modalităților de atribuire stabilite la punctul a).
c) Calculați cuantumul maxim al garanției de bună execuție prevăzut de Legea nr. 98/2016 pe care autoritatea contractantă are obligația să o solicite în cazul procedurilor/modalităților de atribuire stabilite la punctul a).
d) Precizați termenul maxim în care autoritatea contractantă are obligația de a emite documentul constatator pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire, în conformitate cu art. 166 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016.
Documente și rezultate
Publicat pe platformă: 5 noiembrie 2026
Începe pregătirea chiar azi
Rezolvă grile pe capitole, repetă greșelile și urmărește-ți progresul până în ziua examenului.