Sari la conținut
GrileANP.ro
Agenți de specialitate · 2021

Subiectul oficial – Agent casier – Penitenciarul Tulcea, septembrie 2021, varianta 2

Subiecte cu răspuns deschis

Proba scrisă pentru postul de agent casier (Penitenciarul Tulcea (1 post de agent casier)): 12 subiecte cu răspuns deschis (9 puncte + 1 din oficiu), transcrise din baremul publicat, cu răspunsul așteptat din barem. Barem de corectare și notare aferent variantei extrase nr. 2 (nr. 57410/04.09.2021): 12 subiecte de 0,30–1,20 puncte (9 puncte) + 1 punct din oficiu; la subiectele 11 și 12 fiecare literă greșită scade 0,15 puncte. Barem publicat pe pagina concursului din sursă externă pentru 18 posturi vacante de execuție (ofițer și agent) din sectorul economico-administrativ al Penitenciarului Tulcea. Decretul nr. 209/1976 (Regulamentul operațiilor de casă), normele OMJ nr. 1416/C/2017, normele OMJ nr. 1846/C/2010 și OMFP nr. 2634/2015 au fost verificate pe legislatie.just.ro; procedurile anexate la OMFP nr. 517/2016 sunt publicate pe portal ca documente separate – răspunsurile din ele sunt redate după barem. Legea nr. 500/2002 (art. 22), Legea nr. 145/2019 și Codul deontologic au fost verificate pe legislatie.just.ro.

Structura testului

Subiecte cu răspuns deschis
12
Punctaj
9 + 1 din oficiu
Timp de lucru
180 de minute
Nota minimă
7

Subiectele sunt în ordinea din testul original. Baremul oficial, cu răspunsul așteptat pentru fiecare subiect, îl vezi în aplicație, la studiu.

Subiectele

  1. Subiectul nr. 1 · 1 punct

    Conform art. 104 din Legea nr. 145/2019 privind Statutul polițiștilor de penitenciare, precizați 5 drepturi ale polițiștilor de penitenciare.

  2. Subiectul nr. 2 · 1 punct

    Conform art. 6 alin. 2 din OMJ nr. 2794/C/2004 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare, enumerați cinci obligații ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare în relațiile cu persoanele private de libertate.

  3. Subiectul nr. 3 · 1 punct

    Conform art. 140 din Legea nr. 145/2019 privind Statutul polițiștilor de penitenciare, enumerați 5 fapte care constituie abateri disciplinare.

  4. Subiectul nr. 4 · 0,6 puncte

    Conform art. 22 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind Finanțele Publice, enumerați 3 situații în care ordonatorii de credite răspund potrivit legii.

  5. Subiectul nr. 5 · 0,6 puncte

    În conformitate cu art. 4 alin. 2 din OMJ nr. 1416/C/2017 pentru aprobarea Normelor privind modalitățile de păstrare a bunurilor, obiectelor de valoare și a sumelor de bani, în lei sau în valută, declarate și ridicate de la deținuți, precum și de gestionare a sumelor de bani, în lei sau în valută, nedeclarate și deținute în alte condiții decât cele legale de către deținuți, precizați documentele de evidență tehnic-operativă în care se înscriu sumele de bani în lei, care aparțin deținuților.

  6. Subiectul nr. 6 · 0,3 puncte

    În conformitate cu art. 1 lit. b din OMJ nr. 1416/C/2017 pentru aprobarea Normelor privind modalitățile de păstrare a bunurilor, obiectelor de valoare și a sumelor de bani, în lei sau în valută, declarate și ridicate de la deținuți, precum și de gestionare a sumelor de bani, în lei sau în valută, nedeclarate și deținute în alte condiții decât cele legale de către deținuți, precizați 3 articole care se definesc ca obiecte de valoare.

  7. Subiectul nr. 7 · 0,6 puncte

    Conform art. 29 din Decretul nr. 209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă ale unităților socialiste, enumerați 3 tipuri de cheltuieli pentru care unitățile pot acorda prin casierie avansuri în numerar persoanelor încadrate în unitate.

  8. Subiectul nr. 8 · 0,6 puncte

    În conformitate cu Anexa 1 lit. A pct. 10 din OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, documentele contabile (registre, jurnale, fișe, note etc.) care servesc la prelucrarea, centralizarea și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, trebuie să cuprindă elemente cu privire la... Precizați 3 dintre acestea.

  9. Subiectul nr. 9 · 0,6 puncte

    În conformitate cu Anexa 1, art. 17 lit. a din OMJ nr. 1846/C/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii din sistemul administrației penitenciare, înainte de începerea operațiunii de inventariere, comisia ia de la gestionarul răspunzător de gestiunea bunurilor o declarație scrisă. Menționați 3 condiții ce trebuie să rezulte din această declarație.

  10. Subiectul nr. 10 · 1,2 puncte

    În data de 07.06.2021 (luni) ați acordat achizitorului un avans în numerar pentru cheltuieli de deplasare în interes de serviciu, în sumă 1000 lei. Perioada de deplasare este 08–10.06.2021 (marți–joi).

    În data de 18.06.2021 (vineri), angajatul vine să justifice avansul primit pe baza documentelor justificative în valoare de 800 lei.

    Decontarea cu întârziere a avansului nu se datorează unor cauze cum ar fi: suspendarea circulației mijlocului de transport, îmbolnăvirea titularului de avans sau alte asemenea cazuri.

    Care este procedura legală de justificare a avansului în conformitate cu Decretul 209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă ale unităților socialiste în acest caz? Efectuați calculele necesare pentru stabilirea eventualelor penalități.

  11. Subiectul nr. 11 · 0,75 puncte

    La Penitenciarul T, directorul unității emite decizia pentru inventarierea suplimentară a următoarelor bunuri sau valori, după cum urmează:

    a) armamentul și muniția aflate în dotarea serviciilor de pază și escortă, în depozite și magazii se vor inventaria lunar, de regulă în ultima zi a lunii;
    b) alimente aflate în depozite, bucătării de unitate, bufete, puncte de desfacere se vor inventaria trimestrial, de regulă între 25 și 30 (31) a ultimei luni din trimestru;
    c) furajele se vor inventaria lunar, de regulă în ultima zi a lunii;
    d) mijloace bănești, cecuri și alte valori care se află în casieria unității se vor inventaria lunar, de regulă în ultima zi a lunii;
    e) carburanți și lubrifianți se vor inventaria lunar, de regulă în ultima zi a lunii;
    f) terenurile, clădirile, construcțiile speciale și lucrările de investiții și reparații capitale neterminate ale clădirilor, instalațiilor, mașinilor, utilajelor etc. se vor inventaria de 2 ori pe an la 30 aprilie și 30 septembrie;
    g) animalele și păsările se vor inventaria anual;
    h) alimentele aprovizionate pentru perioada consumului de iarnă la sfârșitul perioadei de consum: cartofi, ceapă, rădăcinoase însilozate, murăturile și varza murată se vor inventaria anual;
    i) combustibili lichizi (motorină, CLU, combustibil tip M) folosiți la încălzire și prepararea hranei, se vor inventaria de 2 ori pe an la 30 aprilie și 30 septembrie;
    j) combustibili solizi (lemne, cărbuni) folosiți la încălzire se vor inventaria de 2 ori pe an la 30 aprilie și 30 noiembrie.

    Conform art. 6 din OMJ nr. 1846/C/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii din sistemul administrației penitenciare, identificați termenele corecte de inventariere din decizia directorului privind inventarierea suplimentară menționând în răspuns doar litera corespunzătoare acestora.

  12. Subiectul nr. 12 · 0,75 puncte

    Se dau următoarele enunțuri:

    a) Orice persoană care constată pierderea, sustragerea sau distrugerea unor documente justificative sau contabile are obligația să aducă la cunoștință, în scris, în termen de 48 de ore de la constatare, conducătorului entității (administratorului entității, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective) situația constatată.
    b) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea sesizării, conducătorul entității dispune încheierea unui proces-verbal.
    c) În cazul în care documentul dispărut a fost emis de altă entitate, reconstituirea se va face de entitatea emitentă, prin realizarea unei copii de pe documentul existent la entitatea emitentă. În acest caz, entitatea emitentă va trimite entității solicitante, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea cererii, documentul reconstituit.
    d) Ori de câte ori dispariția documentelor poate constitui infracțiune, se înștiințează imediat organele de urmărire penală.
    e) Procedura de reconstituire în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor financiar-contabile se va finaliza în termen de maximum 30 de zile de la constatare.
    f) În cazul găsirii ulterioare a originalului, documentul reconstituit se anulează pe baza unui proces-verbal și se păstrează împreună cu procesul-verbal, în dosarul de reconstituire.
    g) Termenul de păstrare a statelor de salarii este de 40 de ani.
    h) Documentele financiar-contabile care atestă proveniența unor bunuri cu durată de viață mai mare de 3 ani se păstrează pe perioada corespunzătoare duratei de viață utilă a acestora.
    i) Documentele reconstituite vor purta în mod obligatoriu și vizibil mențiunea „DUPLICAT”, cu specificarea numărului și a datei dispoziției pe baza căreia s-a făcut reconstituirea.
    j) În caz de forță majoră, procedura de reconstituire în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor financiar-contabile se va finaliza în termen de 60 de zile de la constatarea încetării acesteia.

    În conformitate cu Anexa 1 lit. B și C din OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, identificați enunțurile eronate menționând în răspuns doar litera acestora.

Documente și rezultate

Verificat: 5 noiembrie 2026

Publicat pe platformă: 5 noiembrie 2026

Începe pregătirea chiar azi

Rezolvă grile pe capitole, repetă greșelile și urmărește-ți progresul până în ziua examenului.